Eu cred!

Eu cred în Țara de dincolo de nori, unde nu există urmă de întuneric. Eu cred în Regele ei care mă cunoaște în profunzime. Zilele pe care le trăiesc și le consider binecuvântate, îl au în centrul lor pe acest Rege. Datorită Lui, viața e frumoasă. Știind că îi aparțin, nu pot să afirm decât că sunt în mâna unui Tată bun, încurajată de un Duh Sfânt și condusă de un Păstor iubitor, până la capăt.

Ce mare beneficiu are cel ce recunoaște că nu poate trăi fără Dumnezeu!

Copyright Melania Leinfellner

Halloween-ul si ritualurile satanice

viata omului

322

Multi oameni celebreaza aceasta sarbatoare” Halloween “, nici nu banuiesc insa, ce se ascunde in profunzimea ei,iau totul ca fiind funny insa nu este asa.Sa aflam mai multe despre aceasta sarbatoare si provenienta ei.

Halloween-ul îşi are originea în ritualurile satanice şi criminale ale druizilor

Iar totul a început în urmă cu peste 3.500 de ani. Cu mult înainte de apariţia creştinismului în Europa, credinţa în vrăjitori, vrăjitoare şi magie era larg răspândită. În jurul anului 1.500 î.Hr., druizii se aflau la putere în Occident. Ei formau o sectă de preoţi, atât bărbaţi cât şi femei. Cruzimea şi barbaria lor în magia pe care o practicau era răsunătoare. Erau sacrificaţi oameni, care erau biciuiţi, torturaţi şi agresaţi s*xual înainte de a fi ucişi; uneori, li se scoteau inimile chiar pe viu. Organele lor s*xuale erau tăiate şi conservate… Uneori, erau jupuiţi, iar pielea lor era folosită în diferite ritualuri.

Druizii…

View original post 666 more words

Mă încred în Tine!

Nu vreau să cedez ispitei de a nu mă încrede în Tine!

Nu vreau ca viața mea să fie o mărturie negativă, astfel încât oamenilor să le fie lehamite când vor auzi de numele de creștin!

Nu vreau ca superficialitatea să mă caracterizeze!

Însă vreau să fiu un creștin model umplut de prezența Ta, care are puterea să mute munții de dragul Tău.

Vreau să pot arăta lumii că este posibil să trăiesc frumos într-o lume a haosului, fără ca ceva anume să îmi știrbească încrederea în Tine.

Copyright Melania Leinfellner

Homeopatia

HOMEOPATIA

ORIGINI

Homeopatia pretinde că are legături cu idei promovate în diverse culturi străvechi, dar fondatorul modern a fost Samuel Hahnemann (1775–1843). El era foarte critic vizavi de medicina din vremea lui. Era francmason, îl idolatriza pe Confucius și pe alți scriitori orientali și Îl disprețuia pe Isus și învățăturile Sale. Scrierile și opinia lui despre om conțin multe idei împrumutate din Orient.

homeopatie1Credea în Forța Vitală sau în ,,forța cosmică”, aceasta fiind parte intrinsecă a filozofiei orientale, și susținea că bolile sunt „tulburări dinamice și spirituale ale vieții”. Aceasta era filozofia lui fundamentală, care se află la baza pregătirii remediilor.

El credea că există un element psihic implicat în munca lui de vindecare, element pe care îl putea transfera altora prin inițiere, și că remediile erau doar un mijloc prin intermediul căruia își punea mâinile peste pacienți, ca să-i vindece. Principala lui operă, în dreptul căreia susține că a avut inspirație divină, se intitulează (Organ of the Art of Healing, Organul artei de a vindeca) și este considerată biblia homeopatului.

Studenților li se recomandă studiul aprofundat al acestei cărți, însoțit de meditație. Recent, s-au descoperit legături apropiate cu diverse grupări de cult, cum ar fi antropozofia, swedenborgianismul și cu mișcarea New Age. Deși există creștini care practică homeopatia, se pare că această practică este mai apropiată de hotarul ocultismului.

Hahnemann a considerat că ființa umană este o combinație: trup, minte și spirit și a privit boala din ceea ce, în zilele noastre, s-ar numi punct de vedere holistic. O parte din interesul manifestat față de tratamentul medical alternativ se datorează timpului acordat pentru a discuta despre caracteristicile pacientului și ale bolii, o trăsătură importantă în medicina holistică. Acest lucru îl face pe pacient să simtă că e luat în serios și că e important.

INTRODUCERE

La prima vedere, homeopatia ar putea să apară mai acceptabilă, în natura ei, decât alte ramuri ale medicinei alternative. Mulți susțin că substanțele folosite sunt în întregime naturale și, prin urmare, date de Dumnezeu. În plus, se spune că tratamentele au la bază ierburi și minerale, fără efecte secundare dăunătoare. Acest lucru nu este de fapt adevărat, unele elemente sunt destul de toxice, dar, folosite în doze extrem de mici, fac ca remediul să fie inofensiv.

Asociația Britanică a Medicilor nu a găsit nicio bază farmacologică pentru homeopatie și susține că orice succes pe care l-ar putea avea tratamentul se explică prin efectul placebo.

Într-adevăr, au existat puține încercări propriu-zise, iar rezultatele sunt ambigue și, cu puține excepții, în mare parte nefavorabile. Rata succesului a fost uneori ușor mai bună decât întâmplarea sau decât un efect placebo, existând și unele succese pe animale, unde acestea ar putea părea că sunt excluse.

PRINCIPII DE BAZĂ

Homeopatia are la bază câteva principii esențiale:

Principiul similitudinii – se alege un medicament care, în concentrația sa pură, originală, produce aceleași simptome ca și boala de care suferă cineva. Hahnemann a formulat legea: Cui pe cui se scoate, o idee exprimată anterior de Hippocrate, Galen și Paracelsus.

Principiul diluției – se spune că un medicament devine cu atât mai puternic, cu cât este mai diluat. O doză tipică de medicament de la farmacie [6C] se diluează până când se ajunge la echivalentul unei lingurițe de substanță activă, diluată într-o cutie de mărimea lui Empire State Building; o alta [30C] este mai diluată decât dacă ai arunca un grăunte de sare în întregul sistem solar! Unii homeopați folosesc remedii chiar mai diluate decât acestea.

Acest principiu arată clar diferența dintre studiul plantelor medicinale = herbalism și homeopatie, deoarece, în cazul unei diluții atât de mari, nu poate fi vorba de niciun efect al plantelor.

Potențarea – diluția se face treptat, în pași de 1/10 sau de 1/100, fiecare pas fiind urmat de o agitare puternică a conținutului, numită succesiune. Aceasta se face pentru transferarea forței vitale a substanței în agentul purtător, de obicei, lactoza.

EFECTE

Există trei categorii principale de homeopați. Mai întâi, sunt aceia care îl urmează pe Hahnemann, în adoptarea unei explicații spirituale. Aceștia acceptă, adesea, astrologia și ocultismul. În al doilea rând, sunt aceia care resping ideile spirituale și caută o explicație științifică, această categorie fiind, până acum, fără succes. În al treilea rând, ar fi aceia care nu sunt interesați de nicio explicație, dar doresc o terapie ,,sigură”, rămânând, de obicei, la potențe reduse.

Efectele substanțelor în starea lor pură, numită ,,patogenezie”, se verifică pe voluntari. Hahnemann a omologat multe substanțe printr-o observație amănunțită și profundă meditație, iar unele dintre rezultatele lui nu au fost repetabile.

Se realizează o imagine detaliată a pacientului și, adesea, homeopatul poate să stabilească un remediu în funcție de trăsăturile de personalitate ale acestuia. Totuși unii homeopați folosesc un pendul sau o baghetă, pentru a confirma remediul sau pentru a alege potența.

Câteodată se utilizează și idei din astrologie sau practici precum chiromanția, vindecarea la distanță, ședința spiritistă și alte tehnici spirituale. În mod obișnuit, cei ce folosesc acest gen de metode au tendința spre remedii mult mai potențate și accentuează implicațiile spirituale.

Unii homeopați folosesc tehnici de ,,magie albă”, atunci când își fabrică medicamentele, căutând astfel să-și asigure succesul. Este puțin probabil ca medicamentele homeopate să aibă efecte secundare, deoarece substanțele sunt foarte diluate, însă trebuie să ne punem întrebări cu privire la posibilele efecte secundare spirituale.

homeopatie2

COMPATIBILĂ CU CREȘTINISMUL?

Ce putem spune despre acele categorii de persoane care pretind că homeopatia și creștinismul sunt compatibile? Un astfel de articol, intitulat Ghidul de homeopatie al creștinului, adoptă punctul de vedere conform căruia există, în mod esențial, o explicație materială, științifică, care nu este încă înțeleasă, și că nimic spiritual nu ar avea loc. Totuși nu doar creștinii cred contrariul. Foarte mulți homeopați și alți practicieni de medicină alternativă cred că homeopatia se adresează domeniilor spirituale.

Autorul articolului citat pretinde că lichidele pot să poarte amintiri, fără să existe vreo probă științifică în acest sens. Trebuie să ne întrebăm, de asemenea, de ce o astfel de amintire ar trebui să fie eficientă ca medicament, dat fiind faptul că toți bem cantități de apă conținând, probabil, tot felul de amintiri imprimate din tot felul de substanțe chimice.

Autorul se mai întreabă dacă este corect să credem că forța vitală este un concept oriental, necreștin și dacă creștinii care se implică în așa ceva vor sfârși prin a se amesteca în religii orientale, devenind, în felul acesta, susceptibili la influența demonică. Cu toate acestea, autorii din Est și din Vest au atribuit calități morale și spirituale forței care, prin natura ei, nu are electromagnetism. Prin urmare, cu scopul de a-și susține punctul de vedere, autorul trece cu vederea, din nou, nu doar preocupările creștine, dar și numeroase perspective orientale vestice în domeniu.

În cele din urmă, autorul folosește două versete biblice, cu scopul de a oferi homeopatiei un suport spiritual. Însă contextul sfatului lui Pavel (1 Timotei 4:1-7) reprezintă o avertizare împotriva învățătorilor spirituali falși și împotriva învățăturilor care interzic căsătoria și care îndeamnă spre abstinența de la anumite alimente – în mod ironic, categoriile de persoane pe care pare să le fi avut în minte Pavel au multe asemănări cu anumite grupări contemporane din New Age. Nu credem că Pavel ar fi dorit să-i fie folosite cuvintele pentru a justifica, în mod necritic, consumarea oricăror substanțe.

Totodată, pasajul din Romani, care se referă la consumul de carne, are de-a face cu o convingere greșită, conform căreia consumarea anumitor alimente sau respectarea anumitor zile sacre ar putea, în sine, să confere vreun merit spiritual. Cu greu am găsi vreo justificare în utilizarea remediilor homeopatice.

CONCLUZII

1. Rădăcinile homeopatiei nu sunt de origine creștină, ci de origine orientală și ocultă.
2. Nu există vreo justificare scripturală pentru această practică.

3. În anumite circumstanțe, există o ,,putere” care vindecă, dar fără vreo explicație științifică pentru rezultatele ei, în ciuda încercărilor repetate de a găsi vreuna. În plus, multe pretenții de succes își au originea în latura spirituală. Având în vedere rădăcinile și legăturile homeopatiei, îmbibate în ocultism și fără a avea vreo putere de la Duhul Sfânt, concluzionăm afirmând că nu trebuie să ne deschidem spre aceste forțe necunoscute.

Sursa: Ellel Romania

Daca ai fost implicat in homeopatie, sau te-ai tratat prin aceata metoda, si vrei sa ne rugam pentru tine, scrie-ne.

Bine-ai venit Isus!

Star-2

Căci un Copil ni s­-a născut, un Fiu ni s­-a dat, şi domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. (Isaia 9:6)
Aceste cuvinte prevestite de proorocul Isaia s-­au împlinit ad litteram.
Isus, născut într­-un context iudaic, trăind și propovăduind neprihănirea prin credință și nu aceea care se capătă prin faptele Legii, se bucură de o recoltă bogată pe pământ, deoarece mulțimi de oameni, de-­a lungul secolelor și până astăzi au acceptat și acceptă frumusețea lucrării Lui în viețile lor.
Oameni din diferite clase sociale, săraci sau bogați, situați pe diferite continente ale pământului experimentează la modul cel mai înalt iubirea adevărată și absolută care vine de la Dumnezeu prin persoana Fiului său prețios Isus.
Limbajul dragostei Lui este același pentru orice ființă umană de pe pământ.
Lupta oamenilor după falsa fericire ia sfârșit când Îl întâlnesc într­-un mod personal pe Împăratul lor, iar neliniștea, teama de necunoscut, depresiile o iau la fugă din sufletele lor la contactul cu Divinitatea.
Isus este persoana care merită toată reverența noastră. Statutul Lui nu a fost vreodată discreditat. Atitudinea Lui de smerenie, evidențiată prin încingerea cu ștergarul și spălarea picioarelor ucenicilor Săi, ar trebui să ne motiveze suficient de mult, astfel încât să ne implicăm în viețile oamenilor pentru a le oferi suportul de care aceștia au nevoie.
Ce înseamnă Isus pentru tine?
Trebuie să accepți astăzi realitatea faptului că nu poți face nimic fără El. Nu poți fi mântuit prin propriile forțe, nu poți să te raportezi la El cu superficialitate rostindu­-I numele doar într­-un mod sporadic și în continuare să insiști cu bălăcirea în mocirla compromisului tău.
El dorește ca întreaga ta ființă, în toată complexitatea ei, să Îi aparțină. Este interesat să aibă o relație cu tine și să fie una autentică, care să te determine să te ridici și să lupți împotriva păcatului. Cum vei răspunde acestei provocări?
Sufletul tău își va găsi leacul doar în Isus, cadoul trimis de Dumnezeu special pentru tine. Acceptă acum acest dar minunat!

Copyright Melania Leinfellner

Acceptând cursul vieții

Dacă am trăi ca niște oameni comozi având totul de-a gata, atunci poate că ne-ar fi greu să îi înțelegem pe cei care se bucură de strângerea recoltei. Poate că nu am ști să prețuim acele mâini ce au bătături puternice de la sapa de lemn și care nu s-au obosit să întoarcă pământul. Datorită acestor oameni harnici, piața este plină de legume și fructe. Te-ai gândit la acest lucru?

Dacă masa ne-ar fi mereu îmbelșugată, oare am ști ce înseamnă mana cerească? Dacă ochiul ne-ar fi scutit de lăcrimare, am putea simți cu cel suferind? Dacă ar fi doar soare pe cer, atunci nu ar exista iarbă și nu am ști ce miros au crinii.

Însă Dumnezeu în înțelepciunea Lui a permis ca omul să experimenteze în viață atât bucurie, cât și plâns; să fie bogat, dar și sărac, și de asemenea să vadă cu ochiul lui atât picurii de ploaie în urma cărora natura parcă prinde viață, cât și razele soarelui care sunt atât de binevenite după o zi mohorâtă.

Doamne, cât de bine știi Tu să îmbini toate lucrurile spre binele omului! Acesta poate fi fericit pe deplin doar atunci când depinde de Tine în toate lucrurile.

Revelează-i acest adevăr, te rog!

Copyright Melania Leinfellner

Onorează-L cu viața ta!

 

Ești mulțumit de felul cum ți-ai trăit viața de creștin până în prezent în raport cu cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la tine?

Unde duc urmele pașilor tăi?

Dumnezeu își amintește cu exactitate când I-ai promis că Îl vei sluji toată viața. Acest angajament nu a fost condiționat de ceva anume. Asta înseamnă că atât prin zile însorite, cât și prin zile cu nori, tu ai avut o atitudine care L-a onorat sau la dezonorat pe Dumnezeu.

Talentele cu care ai fost înzestrat de El, le-ai folosit pentru tine pentru a le arăta oamenilor că și tu ești capabil să realizezi ceva sau le-ai folosit în vederea binecuvântării celorlalți?

Creștinismul tău a fost observabil în situațiile mai critice din viață pe care le-ai parcurs până acum. Atunci ai dat dovadă de dragoste, milă, acceptare, îndelungă răbdare sau de mânie, ură, judecată și neiertare.

Dacă nu ești mulțumit de modul cum ți-ai trăit viața până în prezent, te provoc astăzi la o schimbare:

  • Ia-ți în serios statutul de copil al lui Dumnezeu
  • Dorește-ți să-L urmezi pe Domnul Isus cu orice preț
  • Citește despre El în Cuvântul Său pentru a avea o imagine clară despre cine este El, fără a fi mulțumit doar cu ceea ce ți se spune
  • Iubește-I și prețuiește-I cuvintele pe care ți le adresează și pe care le găsești pe paginile Bibliei
  • Roagă-L să te ajute să treci cu bine prin toate testele la care vei fi supus
  • Cu toată ființa ta, opune-te tentațiilor păcătoase cu care lumea te îmbie
  • Roagă-L să te ajute să nu îți întorci vreodată privirea de la Țara de dincolo de nori. În felul acesta vei ajunge cu siguranță să intri pe porți în cetatea cerească.

Dumnezeu să se îndure de tine!

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. (Filipeni 4:8)

Copyright Melania Leinfellner

Tot înainte!

Cine ar putea să îmi frângă aripile, să nu mai pot zbura? Tu minciună, tu prefăcătorie, tu caracter hidos, tu frică, tu lipsă de bani?

În nici un caz nu mă veți putea opri din zburat! Aripile îmi sunt protejate de două mâini, care sunt îndeajuns de puternice pentru a mă ține și a mă conduce la destinația dorită.

Copyright Melania Leinfellner

Mă țin de tine!

 

                                                                                                Doamne, mă țin de Tine,

                                                                                 când îmi e greu, dar și când mi-este bine.

                                                                                        Tu nu mă uiți, ai totul în control,

                                                                                             Prin Tine și de-această dată,

                                                                                                      Voi fi învingător…

                                                                                           Da, Doamne, doar prin Tine!

                                                                                             Copyright Melania Leinfellner

 

Ca un stejar puternic

lossy-page1-572px-Oak_Grove,_White_Mountains,_Sierra_Blanca,_Arizona._Tree._-_NARA_-_524297.tif

Mai fă un pas și încă unul… continuă să mergi fără să renunți vreodată. Poate că și ție ți-au fost adresate într-un mod personal aceste cuvinte măcar o dată în viață, atunci când ai fost pe punctul de a te prăbuși.

Și uitându-te acum în urmă, te minunezi că ai reușit să treci cu bine prin această perioadă grea. Rana ți s-a vindecat, durerea nu mai există în inima ta, ci ești sănătos și fericit pentru că Domnul te-a transformat.

Și pentru că acum te asemeni cu un stejar puternic, se datorează faptului că ai beneficiat de susținere atunci când te clătinai.

Cei care au fost alături de tine în acele momente dificile, deși sunt oameni imperfecți, cu siguranță că vor ocupa un loc special în inima ta.

Prețuiește-i și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru faptul că ți-a trimis ajutoare atunci când erai în nevoie.

Și pentru că astăzi ești în picioare, nu cumva să îl disprețuiești pe cel trântit la pământ. Nu trece nepăsător pe lângă el, ci întinde-ți mâna și ridică-l.

Cât timp trăiești, fă cât mai mult bine oamenilor!

Te înalţ, Doamne,

căci m-ai ridicat şi

n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei

să se bucure de mine.

(Psalmul 30:1)

Copyright Melania Leinfellner

Și tu poți avea pace!

the_importance_of_sleep

Ce bine-i la căldură! Ce bine-i atunci când ai pace în suflet și poți să-ți așezi capul liniștit pe pernă. Atunci și somnul ți-e dulce.

Dacă mă gândesc la unii oameni care au război în viețile lor, oameni care nu se pot ierta pe ei înșiși sau nu ii pot ierta pe alții, oameni care privesc cu groază viitorul, acestora le-aș dezvălui un secret și în urma căruia viața lor va fi schimbată radical: “Împrieteniți-vă cu Dumnezeu și veți avea pace!”

Copyright Melania Leinfellner