Tu ce alegi?

 

Dumnezeu nu te-a uitat. Gălăgioasele voci care îți spun contrariul, vor trebui să înceteze acum.

Dumnezeu te tratează cu respect. Astăzi îți spune să alegi între viață și moarte. Este o mare provocare de care depinde veșnicia ta.

În fiecare minut mor oameni. Când e rândul tău să pleci, doar Dumnezeu știe. Nu vreau să mă joc cu sentimentele tale. Însă, vreau să înțelegi un lucru: mântuirea sufletului tău este cel mai important lucru din viața aceasta. De aceea insist cu articole de acest gen.

Îți pasă de sufletul tău?

Te-ai împăcat cu Dumnezeu? Știi ce înseamnă să fii copilul Lui? Să ai o relație cu El? Îi auzi vocea dintre miile de voci răgușite care sunt în jurul tău? Este El sursa de la care primești puterea să trăiești curat într-o lume mizerabilă? Este Cuvântul Lui ghidul tău zilnic? Sau ai ales alte cărți care să îți influențeze trăirea? Există cărți care nu conțin adevăr pe paginile lor, încurajându-l pe cititor să creadă că el este stăpân peste viața lui și că prin meditație (yoga) va ajunge la un anumit nivel spiritual. Aceste filozofii nu au nici o legătură cu Dumnezeu. Atunci când oamenii le acceptă și le pun în practică, își deschid sufletul pentru influența lui Satan în viața lor. Ești prins în mreaja lor? Dumnezeu te poate elibera dacă dorești acest lucru.

Simplu. Ia Biblia și citește-o. În ea găsești adevărul, soluția pentru salvarea ta, pentru mântuirea ta. Aici găsești secretul bucuriei, secretul de a trăi fericit.

Citind Biblia te întâlnești cu Trinitatea.

Îți dorești să Îl întâlnești pe cel ce te-a creat?

Copyright © Melania Leinfellner

Advertisements

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s