Omul păcii

Una dintre roadele Duhului Sfânt, care trebuie să existe în viața credinciosului, este pacea.
Cât de frumos trebuie să arate acel individ care deține în interiorul lui pace de la Dumnezeu.
În mijlocul familiei el este cel care știe să tempereze lucrurile atunci când apar neînțelegeri.
Nu se agită dacă este provocat să se gândească la viitor.
Dacă trece printr-o perioadă de criză, rămâne calm, crezând că va depăși cu bine această situație.
Pentru că Atotputernicul Dumnezeu este iubitul inimii lui, atunci nu se va teme de ideea singurătății în cazul în care oamenii ar alege să îl părăsească tocmai datorită credincioșiei lui.
Atunci când este condamnat pe nedrept, îi încredințează lui Dumnezeu această durere, așteptându-I ajutorul.
Dar tu, crezi că ești omul păcii?
Ori ești copleșit de neliniște și te manifești într-un mod indezirabil?

Poate că ești plin de mândrie și îți face plăcere să intri în competiție cu ceilalți.
Vrei să le demonstrezi că tu ești cel mai bun, cel mai deștept și poate aștepți ca oamenii să-ți facă plecăciuni. Nu știu în ce măsură le vei câștiga inima de partea ta. Poate că unii ar sta alături de tine din interes sau din teamă, însă prea puțin posibil că din motive de afecțiune. Mă gândesc la cât de bolnav trebuie să îți fie interiorul. Acolo pacea nu-și poate găsi loc.
Rezolvă-ți astăzi problema și recunoaște că talentele, abilitățile tale sunt daruri de la Dumnezeu. În felul acesta vei ști să te apreciezi corect și vei reuși să trăiești în pace cu cei de lângă tine.
Dumnezeu este gata să îți rezolve problema interioară, însă așteaptă ca tu să recunoști că ai nevoie de intervenția Lui.

Melania L.

Advertisements

2 thoughts on “Omul păcii

  1. “Incat atarna de voi traiti in pace cu toti oamenii” ,sunt indemnuri din cuvantul lui Dumnezeu,care in multe situatii Duhul lui Dumnezeu mi le aduce in minte si chiar daca este uneori greu sa imi mentin calmul si blandetea,acest adevar care trebuie sa devina parte din noi,lucreaza tarie in interiorul meu si reusesc prin puterea lui Dumnezeu ,dar alteori imi trebuie mai mult timp sa realizez ca toata framantarea si agitatiea este degeaba. Dumnezeu schimba in primul rand modul de gandire si apoi incet ,incet in inima noastra vom tanji dupa pacea Lui. “Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere va,va pazii inimile si gandurile in Hristos Isus ,Domnul nostru”. Te pup si iti doresc o zi cu multa pace !

    Like

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s