Cunoaște Adevărul!

MelaLinesTransparent
Cum putem deosebi ce este bine de ce este rău în lumea noastră contemporană când există atâtea voci care sunt pregătite să răspundă căutării individului pentru a-i împlini așteptările. Unii oameni deoarece au o curiozitate exagerată își vor folosi toată energia pentru a găsi răspunsuri la foamea lor de cunoaștere și prin urmare vor fi receptivi la tot ceea ce se întâmplă în jur. Din când în când aceștia primesc semnale de atenționare pentru a ocoli anumite persoane deoarece contactul cu acestea le-ar putea produce un mare prejudiciu. Pe parcurs se poate observa dacă au aplicat sfaturile primite s-au le-au ignorat. 
Pe lângă această multitudine de voci există totuși una adevărată care te va conduce la destinație atunci când îi permiți să îți îndrume pașii. Este glasul lui Dumnezeu pe care îl poți auzi citind Biblia. În ea găsești izvorul cel mai curat și nesecat care îți va sătura setea sufletului tău.
Poate tu nu ești străin de cuvântul Biblie, ai și răsfoit-o la insistența părinților tăi sau ai primit-o ca și cadou de la o persoană dragă ție și o păstrezi într-un loc special dar îi subestimezi valoarea. În ciuda multora care nu dau crezare lucrurilor scrise în ea ci le consideră palavre, ea este cât se poate de ADEVARATĂ.
Poate te-ai luptat cu gânduri josnice, acelea care l-au dezonorat pe Autorul ei și toate acestea au survenit în momentul în care cu o sinceritate aprinsă ai decis să-l cauți mai intens pe Creatorul tău.
Adversarul sufletului tău va încerca să reducă la tăcere dorințele tale bune pentru a nu se materializa vreodată folosind anumite strategii care țintesc în a dărâma toate dovezile existente a faptului că Biblia este autentică. Referitor la acest aspect există unele documentare care sunt concepute în așa fel încât prin informațiile ce le transmit să inducă în individ o stare de împotrivire față de tot ce are legătură cu Dumnezeu. Nu uita că vrea să ajungi să-i crezi minciunile implantate dar nu-i mulțumit cu atât, ci, mai mult, vrea să îți fure identitatea pe care o ai în Isus Hristos pentru a te conduce înspre un dezastru total. 
Opune-te mișeliei lui!
Câte ravagii intenționează să facă folosindu-se de lacunele pe care le ai în suflet pentru a-și duce planul la îndeplinire. Această confruntare poate fi și benefică pentru că îți vei descoperi minusurile de care nu erai conștient până atunci, motivându-te să studiezi Biblia cu o mai mare seriozitate pentru ca atunci când vei mai întâlni vreo situație similară să ai resurse suficiente care să te țină neclintit.
Crede că Biblia este cea mai valoroasă și mai credibilă Carte care a schimbat și continuă să schimbe viețile oamenilor în bine. Te uiți la omul care trăia în imoralitate, la cel stăpânit de minciună sau care sfida divinitatea prin practicile lui oculte și vezi acum minunea transformării lor. Cel ce le-a înnoit viața dorește să te întâlnească și pe tine într-un mod personal.
Ce altceva ți-ai mai putea dori decât să ai o relație cu Domnul Cerului și al pământului care este dornic să împărtășească cu tine din frumusețea Lui. Atunci când îi vei citi Scrisoarea de dragoste vei descoperi frumusețea caracterului Său cât  și principiile după care dorește să îți trăiești viața pentru ca să fii cu adevărat fericit.
Biblia îți arată drumul de pe care nu ai cum să te rătăcești și mai mult te asigură de trăirea vieții veșnice împreună cu Isus după moarte.
Tu, cum te raportezi la Biblie?
                                                                                                         Melania L
images-35

18 thoughts on “Cunoaște Adevărul!

  1. Eu apreciez articolul tau si vreau numai sa subliniez ca ,pentru a permite acele voci sa te indrume trebuie sa constientizezi ca ea exista , ca este plina de iubirea , de care avem atat de multa nevoie .
    Biblia este cea mai veche intelepciune despre aveasta viata , nu sunt descoperiri stiintifice care sa nu se regaseasca consemnate in Biblie . Problema este ca ea a fost scrisa intro conceptie greu de inteles prin simpla citire , ea trebuie rastalmacita , de aceea ea se studiaza .Mesajul ei este foarte i profund , atat de profund ca viata in sine. Dar nu va economisiti fortele sa faceti aceasta , pentru a nu pierde sensul vietii, acela ca sufletele noastre sa atinga nemurirea .

    Like

  2. Multumesc doamna Viorica pentru gândurile dumneavoastră. Cei ce au scris Biblia au fost insuflati de Duhul lui Dumnezeu, și tot El e în măsură să ne lumineze pentru a înțelege ceea ce este scris in ea. Pe paginile ei vedem frumusețea lui Dumnezeu si a fiului său Isus, și asta ne motivează să trăim principiile Lui pentru ca în final să ni se spună ” Bine rob bun și credincios, intră în bucuria ștăpânului tău.”

    Like

  3. Multumesc ptr invitaia de a descoperi si cunoaste pe Dumnezeu mai bine prin citirea scrisorii Sale de dragoste! O cred din toata inima mea, in intregimea ei!
    Incurajatoare cuvintele tale, Melania!
    Keep up the good work!

    Like

  4. Plin de intelepciune este articolul tau, Melania! Mi-a atins sufletul!
    Eu, fac tot ce-mi sta in putinta sa-mi indrept greselile pe care le fac, incerc sa-mi duc viata in integritate, iar Biblia este cel mai bun ghid al meu, la care mereu apelez si care intotdeauna imi da raspuns la problemele si intrebarile mele.
    Iti multumesc din tot sufletul pentru articol.
    O seara binecuvantata, Melania! 🙂

    Like

    1. Draga Stefania, ma bucur sa stiu ca a fost benefic si pentru tine acest articol. Ce frumos ai spus,” Biblia este cel mai bun ghid al meu”. Fie Autorul acestui ghid, iubitul sufletului tau, toata viata! O seara minunata Stefania.

      Like

  5. Foarte adevarat Mela draga….sa ne ajute Domnul sa nu neglijam niciodata citirea zilnica a Sfintelor Scripturi….adevarata hrana pt. sufletul nostru

    Like

Lasă un răspuns